Avocat Buzau

Pe rol fiind soluționarea apelului contravențional declarat de apelantul/petent X, împotriva sentinței civile nr. 3806/09.07.2019 pronunțată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. 14995/200/2018, în contradictoriu cu intimatele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ și UAT BUZĂU - PRIN PRIMAR, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție PROCES VERBAL DE CONTRAVENȚIE .

Instanța acordă cuvântul asupra cererii de repunere în termenul de apel.

Apărătorul apelantului având cuvântul pe cererea de repunere în termenul de apel, solicită admiterea acesteia, urmând a se avea în vedere concluziile entității apelante respectiv dispozițiile art.186 N.C.P.C.

Potrivit art.186 NCPC, instituția de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care, din motive temeinice justificate, nu și-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ.

Solicită a se avea în vedere actele medicale depuse la dosar prin care se atestă faptul că apelantul a fost împiedicat să formuleze apel la sentința civilă 3806/2019 în termenul legal ce a început să curgă de la data comunicării acesteia din 13.09.2019, motiv pentru care solicită instanței să dispună repunerea petentului în termenul de apel începând cu data de 02.11.2019.

Instanța, analizând cuprinsul cererii de repunere în termenul de apel rezultă că sentința comunicată a fost în data de 13.09.2020 și că din actele medicale depuse la dosar, rezultă că acesta a fost internat în cadrul ............ în perioada 19.09.2019-02.10.2019 respectiv 19.10.2019-02.11.2019 iar față de aceste considerente va admite cererea de repunere în termenul de apel.

Instanța acordă cuvântul pe probatorii.

Avocat apelnatului, având cuvântul pe probatorii solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.

Deliberând, instanța încuviințează apelantului proba cu înscrisuri.Instanța declară finalizată cercetarea judecătorească și deschise dezbaterile în fond, conform prevederilor art.392 Cod procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.Având cuvântul pe fond, avocatul apelantului , solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii plângerii contravenționale, așa cum a fost formulată prin acțiunea introductivă.

Apreciază că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond nu a evaluat temeinic situația de fapt raportat la, probele administrate , acest fapt conducând la o lipsă a motivării soluției pronunțate.

Astfel, în acțiunea introductivă a fost invocată nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, având în vedere nerespectarea dispozițiilor cuprinse în art.16 din OG 2/2001, referitoare la descrierea detaliată a faptei coroborat cu art.59 alin.2 și alin.3 din Normele Metodologice ale aplicării Legii 50/1991 ce prevăd „ autoritatea administrației publice competentă să emită autorizația de construire/desființare , are obligația de a analiza modul în care construcția corespunde reglementărilor din documentațiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună, după caz, menținerea sau desființarea construcțiilor realizate fără autorizație sau cu încălcarea prevederilor acesteia.

Apreciază că nu s-a realizat individualizarea construcției prin măsurători și indicare a caracteristicilor de natura a identifica imobilul, pentru că atât autoritatea competentă, în primă fază, cât și instanța să poată realiza o analiză efectivă a legalității și temeiniciei măsurilor dispuse.

Arată că este evident că față de această situație de fapt nu poate aprecia decât că suntem în situația aplicării unei măsuri excesive, având în vedere același art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 care obligă autoritățile competente, la momentul constatării unei astfel de contravenții, la o analiză individuală a fiecărei construcții pentru a vedea dacă acestea întrunesc condițiile generale de integrare în cadrul documentațiilor de urbanism existente și aprobate, dar și în cadrul construit preexistent.

Menționează că autoritatea locală le-a pus în vedere înscrierea imobilului în evidența fiscală a Primăriei în vederea achitării taxelor și impozitelor locale , dar și la faptul că la întâlnirile proprietarilor imobilelor supuse demolării cu reprezentanții Primăriei Buzău, le-a fost sugerat să doneze anumite suprafețe de teren în vederea respectării viitorului plan urbanistic zonal, însă aceasta conduită a autorității locale de acceptare a construcțiilor edificate fără autorizație de construcție nu s-a concretizat în nicio dispoziție juridică.

Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulată și cu completările concluziile scrise avute în vedere prin plângere și cererea de apel, modificarea sentinței apelate, admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție.

în conformitate cu prevederile art.394 alin.l cod proc.civilă instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, la data de 14.11.2018, formulată împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 132 din 22.10.2018, petentul X, a solicitat, în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Y -DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ și UAT Y PRIN PRIMAR, în principal, anularea procesului-verbal de mai sus cu consecința exonerării de la plata amenzii în cuantum de 1.000 lei iar în subsidiar înlocuirea măsurii luate prin rezoluția de aplicare a sancțiunii cu măsura obligării petentului la intrarea în legalitate.

In motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că prin procesul verbal de contravenție contestat a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000 lei, pe motiv că ar fi executat anumite lucrări de construcție neautorizate, respectiv a edificat o construcție metalică având la baza ei placă betonată,cu stâlpi metalici și împrejmuit cu gard.

Mai arată că prin același proces verbal de contravenție a fost încheiată și rezoluția de aplicare a sancțiunii prin care s-a dispus măsura opririi executării lucrărilor, precum și desființarea construcțiilor realizate fără autorizație,măsura urmând a fi adusă la îndeplinire până la data de 21.10.2019.Z, devenind astfel proprietarul suprafeței totale de teren de 935 mp situată în intravilanul municipiului Buzău, zona C.

In anul 2017 precizează că a început edificarea unei construcții metalice, fără a deține autorizație de construire, aceasta datorită faptului că, pentru zona respectivă Primăria municipiului Buzău, în calitate de autoritate administrativă competentă, nu a procedat la întocmirea Planului Urbanistic Zonal, orice demers al proprietarilor din zona respectivă de a intra în legalitate cu privire la imobilele edificate fiind nule.

A mai arătat că în esență, înțelege să invoce nulitatea relativă a procesului-verbal contestat, întrucât nu au fost respecte dispozițiile art. 16 alin. 1 și art. 19 din O.G. 2/2001, în cuprinsul acestuia nefacându-se mențiune cu privire la: data și locul unde a fost încheiat; actul normativ care încălcat și cel în care este prevăzută contravenția. Sub aspectul temeinicie procesului-verbal, petentul a susținut că pretinsa faptă nu prezintă un grad de pericol social ridicat, construcția fiind într-o fază incipientă, astfel că o sancțiune nepecuniară era suficientă pentru atingerea rolului preventiv educativ. De asemenea, petentul a învederat și faptul că a solicitat certificat de urbanism și autorizație de construcție, dar acestea nu i-au fost eliberate din cauza lipsei P.U.Z.U. - lui.

In drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.In dovedire, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând la dosarul cauzei: procesul-verbal de contravenție contestat, contract de vânzare cumpărare.Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei.

Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată.

In motivare, intimata a arătat că procesul-verbal contestat este temeinic și legal, fiind întocmit de o persoană competentă, iar în cazul faptei pentru care petentul a fost sancționat, aceasta se consideră săvârșită la data constatării contravenției.

Intimata a mai învederat instanței că în cazul faptei pentru care a fost sancționat petentul nu este posibilă aplicarea avertismentului, întrucât legea prevede doar sancțiunea amenzii. În cele din urmă, intimata a susținut că lipsa documentației de urbanism nu justifică în nici un fel încălcarea legislației în vigoare de către petent. În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.205 C.p.c. În dovedire, intimatul nu a solicitat încuviințarea de probe.

Prin sentinta civila nr. 3 806/09.07.2019, Judecătoria Buzău a respins excepția nulității procesului verbal de contravenție și a respins plângerea contravențională

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut următoarele:

„Sub aspectul legalității, instanța constata ca procesul verbal de contravenție încheiat de intimata cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 - 19 din OG 2/2001, care in lipsa ar putea atrage nulitatea absoluta. In consecință, va respinge excepția nulității procesului verbal de contravenție".

Prin procesul - verbal de constatare a contravenției nr.132 din 22.10.2018, Primarul municipiului Buzău a aplicat petentului X, sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de 26 alin 1 din Legea nr.50/1991.

Din examinarea procesului - verbal de constatare a contravenției nr.132 din 22.10.2018,se poate constata că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor OG nr.2/2001 și a Legii nr.50/1991.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.l din O.G. nr.2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.

Potrivit art. 21 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică in limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social la faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Astfel, raportat la criteriile de individualizare prevăzute de articolul menționat mai sus, instanța apreciază ca sancțiunea contravențională aplicată petentului corespunde gradului de pericol social al faptei și circumstanțelor personale ale acesteia.

Față de cele reținute, va respinge plângerea contravențională formulată de petentul X, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Y-DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ și UAT Y PRIN PRIMAR,împotriva procesului verbal de contravenție nr.132 încheiat la data de 22.10.2018, încheiat de Primăria Municipiului Y.’*

Impotriva sentinței a formulat apel intimatul, prin care a solicitat schimbarea in tot a hotărârii apelate, in sensul admiterii plângerii contravenționale, asa cum a fost formulata prin acțiunea introductiva.

A arătat, în esență, că Instanța de fond nu a evaluat temeinic situația de fant raportat la probele administrate, acest fapt conducând la o lipsa a motivării soluției pronunțate. Fara dubiu, motivarea hotărârii este un atribut esențial al acesteia, de natura sa explice pârtilor si sa le determine sa accepte soluția primita, o garanție puternica împotriva unui sistem arbitrar al judecătorului, dar si o condiție necesara pentru a se realiza controlul judiciar de către instanța superioara.

Motivarea clara , convingătoare si completa a hotărârii judecătorești, datorita importantei sale in explicarea soluției pronunțate, a fost ridicata la rang de principiu in Convenția Europeana a Drepturilor Omului ( art. 6 parag. I ) , din perspectiva dreptului pârtilor la un proces echitabil. In acest sens, prima instanța nu s-a pronunțat asupra argumentelor invocate de către acesta, argumente de natura sa răstoarne prezumția de legalitate si temeinicie a procesului-verbal contestat.

Astfel, in acțiunea introductiva a fost invocata nulitatea absoluta a procesului-verbal de contravenție, avand in vedere nerespectarea dispozițiilor cuprinse in art 16 din O.G. 2/2001, referitoare la descrierea detaliata a faptei coroborat cu art. 59 alin. 2 si alin. 3 din Normele Metodologice de aplicare ale Legii 50/1991 ce preved urmatorele (2)(...), autoritatea administrației publice competenta sa emită autorizația de construire/desfiintare are obligația de a analizq modul in care construcția corespunde reglementqrilor din documentațiile de urbanism aprobgte pentru zona de amplasament, urmând sa dispună, după caz, menținerea sau desființarea construcțiilor realizate fara autorizație sau cu incalcarea prevederilor acesteia. (3) In situația in care construcția realizata fara autorizație de construire întrunește condițiile urbanistice de integrare in cadrul construit preexistent, autoritate administrației publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizatii de construire in vederea intrării in legalitate. în coroborare eu luarea masurilor legale care se impun, numai in baza concluziilor ungi referat de expertizg tehnica pentru cerința esențiala de calitate "rezistenta mecanica si stabilitate” privind starea structurii de rezistenta in stadiul fizic in care se afla construcția, precum si pentru cerința esențiala de calitate ’’securitatea la incendiu", numai după emiterea Acordului de mediu, in condițiile legii ” .

Astfel, apreciază ca nu s-a realizat individualizarea construcției prin măsurători si indicare a caracteristicilor de natura a identifica imobilul, pentni ca atat autoritatea comptenta, in prima faza, cat si instanța sa poata realiza o analiza efectiva a legalității si temeiniciei masurilor dispuse. In conformitate cu art. 59 din normele mai sus indicate, autoritatea administrativa competenta are obligația de a analiza modul in care construcția corespunde reglementarilor din documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând sa dispună, după caz, menținerea sau desființarea construcțiilor realizate fara autorizație. Prin urmare, lipsa descrierii detaliate a faptei in conformitate cu dispozițiile legale sus enunțate si cu exigentele impuse de acestea, echivalează cu lipsa justificării măsurii luate de desființare a construcției, sancțiunea aplicata fiind nulitatea procesului verbal de contravenție.

Mai mult decât atat, raportat la același articol , legiuitorul impune autoritatii obligația de a analiza temeinic situația de fapt si de a aprecia asupra oportunității aplicării mai intai a unei sancțiuni mai ușoare, respectiv obligația intrării in legalitate, un-nand, in situația neconformarii. ca autoritatea competenta sa dispună in sensul desființării construcției. In concluzie, suntem atat in situația unei vădite lipse de descriere a faptei cat si a unei lipse de justificare pentru măsură luata, motiv pentru care apreciem ca măsură dispusa este disproporționata fata de gradul de pericol social al faptei, asa incat vatamarea adusa subsemnatului nu poate fi inlaturata decât prin anularea procesului verbal contestat.

Netemeinicia măsurii complementare a demolării construcției aplicata prin procesul- verbal de contravenție contestat a fost argumentata prin raportare la art. 28 alin. 2 din Legea 50/1991, care precizează fara echivoc faptul ca „ decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fara autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice si a regulamentelor aferente , avizate si aprobate in condițiile legii, sau , după caz, de instanța In acest sens, autoritatea administrației publice competențe nu era in măsură emiterii unei decizii de desființare a construcțiilor realizate fara autorizație de construire, deoarece zona in care se afla edificata construcția nu este reglementata urbanistic.

Pe fondul cauzei, arata faptul ca speța dedusa judecatii nu este singulara, sancțiuni de acest tip fiind aplicate si altor proprietari din zona A, unde exista zeci de consffuctii realizate tot fara autorizație de construcție, proprietarii fiind obligati sa procedeze de aceasta maniera avand in vedere lipsa de diligenta a Primăriei Buzău in ceea ce privește întocmirea documentațiilor de urbanism necesare proprietarilor de teren in vederea valorificării dreptului lor de proprietate.

Aceasta lipsa de diligenta penfru întocmirea documentațiilor de urbanism a Primăriei Y este in totala neconcordanta cu amploarea dezvoltării imobiliare din zona A, fiind deja de notorietate faptul ca in zona se prefigurează deja de o perioada de timp indelungata un adevarat cartier rezidențial, proprietarii, in exercitarea atributului esențial al dreptului de proprietate - respectiv usus - au inteles sa construiască imobile pe terenurile achiziționate tocmai in acest scop. Menționează ca, la momemntul edificării imobilului descris in cuprinsul procesului verbal contesta , a tinut cont de prevederile generale ale PUG- ului Mun. Y, respectiv a inteles sa respecte regimul de inaltime al zonei ( construind un imobil ce are doar parter ), a inteles sa respect ponderea de ocupare a terenului de către aria construcției de 30% din totalul suprafeței de teren si totodată a respectat si distantele necesare fata de vecinătăți.

Evident ca fata de aceasta situație de fapt nu poate aprecia decât ca este situația aplicară unei masuri excesive, avand in vedere același art. 59 din Normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 50/1991 care obliga autoritatile competente, la momentul constatară unei astfel de contravenții, la o analiza individuala a fiecărei construcții pentru a vedea daca acestea întrunesc condițiile generale de integrare in cadrul documentațiilor de urbanism existente si aprobate , dar si in cadrul consfruit preexistent. Autoritatea locala este obligata sa procedeze la aceasta analiza si sa aprecieze asupra oportunității si proportionalitatii masurilor ce se doresc a fi luate, avand la indemana inclusiv măsură obligării contraveninetului la intrarea in legalitate.

Menționează ca autoritatea locala a pus in vedere inscrierea imobilului in evidenta fiscala a Primăriei in vederea achitării taxelor si impozitelor locale , dar si faptul ca 'la Întâlnirile proprietarilor imobilelor supuse demolării cu reprezentatii Primăriei Buzău le-a fost sugerat sa doneze anumite suprafețe de teren in vederea respectării viitorului Plan Urbanistic Zonal, insa aceasta conduita a autoritatii locale de acceptare a construcțiilor edificate fara autorizație de construcție nu s-a concretizat in nicio dispoziție juridica.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și arată că avînd în vedere că terenurile din tarlaua 33 sunt proprietate privată, face precizarea că potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 350/2001 , persoanele interesate se puteau adresa autorității publice locale cu o cerere privind avizul prealabil de oportunitate — a se vedea art. 32, alin.(l) lit. c), alin. 3) și alin. 4), de asemenea art. 50 și 51 din Legea nr. 350/2001; proprietarii terenurilor puteau găsi de-a lungul timpului o modalitate/ o formulă potrivită pentru a realiza un Plan Urbanistic Zonal.

Din diferite motive, acest lucru nu a avut loc, mulți dintre proprietarii terenurilor au procedat la edificarea unor construcții neautorizate.

Dată fiind existența unor construcții neautorizate, răsfirate pe o suprafață mare de teren este destul de greu să se elaboreze un Plan Urbanistic Zonal, legea interzicînd elaborarea unor astfel de documentatii , conform art. 56^A 1 din Legea nr. 350/2001 "Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire. ( articolul a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7 din 2 februarie 2011, iar adoptarea acestui act normativ a fost motivată de „descurajarea și eliminarea practicilor de modificare a reglementărilor urbanistice existente pentru intrarea în legalitate a unor construcții ilegale, executate fără autorizație de construire sau fără respectarea prevederilor acesteia, fapt ce duce la imposibilitatea aplicării prevederilor Directivei 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului și Directivei 85/337/CE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului”).In drept, art. 205 si urm. Cpc

Oportunitatea unor investiții în zona adiacentă Parcului Tineretului a dus la adoptarea H.C.L nr. 268/09.09.2019 prin care Hotărârea nr. 161/18 iunie 2018 privind oportunitatea investiției ’’ANSAMBLU REZIDENȚIAL INSTRUMENT DE PLANIFICARE URBANĂ Șl REGLEMENTARE SPECIFICĂ DE DEZVOLTARE A ZONEI DE N-E A ) MUNICIPIULUI BUZĂU” tarlaua 33, Municipiul Buzău, Județul Buzău a fost revocată.

Măsura complementară, de desființare a construcției neautorizate este una legală și singura care putea fi dispusă în acest caz, deoarece zona nu are reglementări de urbanism. Desființarea construcțiilor neautorizate în termen de un an de la data încheierii procesului- verbal de constatare a contravenției nu este o sancțiune imposibil de executat, cu atît mai mult cu cît terenurile din Tarlaua 33 sunt terenuri agricole, ele nu au categoria de folosință curți- constructii.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței supuse apelului, sub aspectul criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și verificând, în limitele cererii de apel, în contextul dispozițiilor art. 479 din Codul de procedură civilă, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul constată și reține următoarele aspecte:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 14995/200/2018, petentul X a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Y și UAT Y, anularea procesului-verbal de contravenție nr. 132 din 22.10.2018 întocmit de intimată, iar în subsidiar înlocuirea măsurii de demolare a construcției cu cea a intrării în legalitate.

In drept, conform art. 34 alin.(l) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, “ instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta”.

Conform art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, „procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea”.

Conform art. 17 alin. 1 din OG 2/2001, „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.

Potrivit Deciziei nr. XXII/2007, pronunțată în recurs în interesul legii de înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziția înscrisă în art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, o atare nulitate nu poate fi absolută, nesusceptibilă de a fi acoperită în niciun mod, ci doar relativă. Rezultă, astfel că, pentru a se putea dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, reținându-se încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, trebuie ca reclamantul-contravenient care formulează plângerea să facă o dublă dovadă, în sensul că agentul constatator și-a încălcat obligația de a face obiecțiuni și că astfel s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției.

Considerentele expuse anterior își mențin valabilitatea și în ceea ce privește apărarea petentului în sensul că fapta este insuficient descrisă. Eventuala vătămare pricinuită petentului ca urmare a acestei omisiuni este acoperită direct în fața instanței de judecată, care are posibilitatea de a reindividualiza sancțiunea aplicată, în situația în care reține circumstanțe faptice atenuante. Se impune menționarea faptului că realitățile faptice fac, adesea, imposibilă o descriere amănunțită a faptei contravenționale, astfel că orice circumstanță suplimentară sau orice împrejurare pe care petentul o consideră esențială și care nu a fost consemnată în cuprinsul procesului-verbal ar putea fi dezbătută în fața instanței de judecată.

Or, apelantului petent i s-a permis să facă orice apărări în favoarea sa, acesta având posibilitatea să aducă orice critici procesului-verbal de constatare a contravenției. în acest mod, instanța reține că nulitatea relativă, incidență în situația în care fapta nu a fost suficient descrisă s-a acoperit.

Pe de altă parte, tribunalul reține că în cuprinsul procesului verbal fapta este suficient descrisă, facându-se referire la locul amplasării construcției, tipul acesteia, lipsă autorizației de construire.

Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare, tribunalul reține că acesta respectă toate prevederile impuse în mod imperativ de dispozițiile art. 16 și art. 17 din O.G nr. 2/2001, nefiind incidente cauze de natură a atrage sancțiunea nulității acestuia.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Tribunalul arata ca, din interpretarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 rezultă că procesul verbal de contravenție contestat se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, revenindu-i petentului sarcina dovedirii contrariului.

Astfel, acesta face dovada asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptelor, până la proba contrară ce incumbă petentului, aspect care nu poate fi contrar intereselor acestuia, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului său la apărare. Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Văstberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Plecând de la raționamentul Curții europene, reamintim că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.

Sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza Anghel c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza Neață c. României, decizia de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

În speță, petentul a avut posibilitatea de a-și proba susținerile și de a-și formula apărările, acestuia fiindu-i comunicată întâmpinarea depusă de intimat. De asemenea, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, probe pe care le-a administrat conform legii.

Din probele administrate in cauza, nu exista niciun dubiu cu privire la abaterea săvârșită de petena; in consecință, temeinicia procesului-verbal contestat este susținută de mijloacele materiale de probă depuse de către intimată.

Este unanim acceptat că procesul-verbal de contravenție întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. în aceste condiții, cum prezumția poate fi răsturnată, nu este în niciun fel încălcat dreptul contravenientului la apărare și la un proces echitabil.

Potrivit practicii CEDO în materie contravenționala, în situația în care agentul constatator a constatat direct și nemijlocit săvârșirea faptei sancționate prin procesul-verbal, prezumția de veridicitate a celor cuprinse în procesul verbal nu este una nerezonabila (cauza Blum c. Austriei).

Tribunalul retine ca săvârșirea acestei contravenții a fost constatata în mod direct de un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor sale și învestit cu autoritatea statala pentru constatarea și sancționarea faptelor contravenționale, astfel încât procesul-verbal se bucura de prezumția de veridicitate, în ceea ce privește aspectele constatate personal de agentul constatator cu privire la aceste fapte.

Procesul verbal nu este un simplu act de acuzare, întrucât el conține si constatarea faptei, făcuta de agentul constatator si sancțiunea aplicata contravenientului; din aceasta perspectiva, procesul verbal are forța probanta prin el însuși si constituie o dovada suficienta a vinovăției contestatorului, cat timp acesta din urma nu prezintă o proba contrara.

Tribunalul apreciază, in consecința, că nu s-a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul verbal de contravenție, sarcina probei revenindu-i petentului în virtutea dispozițiilor art. 249 C.proc.civ., astfel că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, nu a fost răsturnată.

Fata de aceste aspecte, instanța constată că petentul nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.

Referitor la individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Instanța învederează că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.

In ceea ce privește sancțiunile aplicate petentului, instanța învederează ca potrivit art. 5 alin. 1 si 7 din OG nr. 2/2001, sancțiunile sunt principale si complementare, iar pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.

Alineatele următoare ale textului de lege, 2 si 3, conțin o enumerare a celor două tipuri de sancțiuni, enumerare calificată de alin. 4 ca fiind exemplificativă.

Potrivit alin. 5 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Trebuieobservat că textul de lege nu face nicio distincție între cele două tipuri de sancțiuni, ceea ce, inclusiv pe baza unui argument de topografie a textelor, acreditează ideea că se refera atât la sancțiunile principale, cât și la cele complementare.Cu privire la acest tip de sancțiuni legiuitorul a stabilit, subsecvent, că se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.

În aceeași măsură, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, din nou, fără a face distincție, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Rezultă, din textele de lege precizate, că sancțiunea aplicată, indiferent că este vorba despre sancțiunea principală sau de cea complementară, trebuie să fie proporțională cu pericolul social concret al faptei imputate.

Astfel, agentul constatator stabilește situația de fapt, tiparul legal aplicabil, persoana căreia ii este imputabilă săvârșirea faptei și aplică sancțiunea.

Totodată, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001 este de competența instanței de judecată posibilitatea de a hotărî cu privire la sancțiunile aplicate prin procesul verbal de contravenție, fără a se face distincție dacă acestea sunt principale sau complementare. Având în vedere că, în mod firesc, instanța dispune cu privire la sancțiunea principală, este evident că legea nu limitează controlul acesteia față de eventuala sancțiune complementară.

In aceeași măsură, în aprecierea pe care o face instanța cu privire la sancțiunea complementară aplicată de agentul constatator, trebuie analizate criteriile indicate de legiuitor, și anume natura faptei, cât și proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Ca și în cazul sancțiunilor principale, la momentul edictării normei de incriminare, legiuitorul are în vedere pericolul social abstract, în funcție de care stabilește sancțiunile aplicabile si limitele generale ale acestora.

Obligația individualizării sancțiunilor și a aplicării lor incumbă însă celui chemat să aplice norma, în cazul contravențiilor, agentului constatator, iar controlul acestor operațiuni, inclusiv în ceea ce privește proporționalitatea acestora cu circumstanțele concrete ale faptei, revine instanței de judecată.

Susținerile potrivit cărora sancțiunile complementare nu pot fi înlăturate, întrucât proporționalitatea a fost stabilită de însuși legiuitorul prin raportare la gravitatea in abstracto a contravenției, nu pot fi reținute, întrucât fac abstracție de pericolul social concret, care trebuie apreciat în baza art. 5 si 21 susmenționate, prin raportare la circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei imputate și la eventualele urmări concrete pe care aceasta le produce.

A reține altfel echivalează cu a aprecia că legiuitorul este cel care aplică sancțiunile, ipoteză care contravine flagrant principiilor constituționale și cu o limitare a posibilității persoanei de a supune verificării instanței a unei sancțiuni dispuse față de ea de către o autoritate a statului, aducându-se atingere dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care impune și accesul efectiv la o instanță.

Conform principiilor de drept constituțional nu este posibil ca sancțiunea complementară să fie aplicată de către legiuitor, ci de către agentul constatator, în baza normelor legale edictate de puterea legislativă, în condițiile în care prin lege nu poate fi ) sancționată o persoană anume, ci numai prevăzute, în mod generic, sancțiunile aplicabile celor ce încalcă normele legale, urmând ca aplicarea efectivă a acestora să fie făcută de persoanele învestite cu astfel de atribuții.

Elocvent în acest sens este modul în care sunt prevăzute și aplicate pedepsele accesorii în cazul condamnărilor penale. Astfel, deși potrivit art. 71 alin. 2 C. pen. condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a - c, acestea sunt totuși aplicate de către instanța de judecată și menționate în dispozitivul hotărârii judecătorești, întrucât, în caz contrar, legiuitorul și-ar depăși limitele puterilor proprii, în baza cărora poate doar prevedea faptele care prezintă pericolul social al unei infracțiuni și pedepsele ce li se pot aplica, tară a putea însă să le aplice el însuși, chiar dacă ele decurg de drept.

Astfel, ceea ce Curtea Constituțională reține este că organul constatator este obligat să aplice sancțiunea complementară în cazul în care aceasta este prevăzută de lege pentru fapta constatată, fapt care însă nu încalcă dreptul persoanei sancționate la un proces echitabil, întrucât aceasta din urmă se poate adresa instanței de judecată cu o plângere contravențională, prin care să conteste legalitatea, temeinicia procesului-verbal, dar și proporționalitatea sancțiunilor aplicate, în acord cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 („Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a facut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”)

Nu se poate aprecia că instanța poate înlătura sancțiunea complementară numai ca efect al anulării procesului-verbal, atât timp cât, din modul de reglementare, rezultă cu claritate că instanța învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii. Această din urmă prevedere legală ar deveni superfluă, în cazul în care s-ar aprecia că sancțiunea complementară poate fi înlăturată numai în cazul anulării procesului-verbal pe rațiuni de nelegalitate sau netemeinicie.

Trebuie precizat că această soluție a fost adoptată și în cadrul întâlnirii de la Oradea, din 30-31 mai 2016, a președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal de la ÎCCJ și de la curțile de apel, fiind însușit, cu unanimitate, punctul de vedere al formatorului INM, potrivit căruia: „Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii, fără ca legea să facă distincții între sancțiunile principale și cele complementare. De asemenea, art. 47 prevede completarea ordonanței cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz. Interpretarea normelor naționale ce reglementează răspunderea contravențională într-un sens care să concorde cu jurisprudența CEDO în materie conduce la concluzia că instanța de judecată are un drept de apreciere în privința sancțiunii complementare, chiar dacă sancțiunea principală este menținută.” în cuprinsul acestei minute (disponibilă la adresa http://inm- lex.ro/displaypage.php?p=85&d=1713 ) s-a mai reținut că: „Potrivit minutei întâlnirii trimestriale de la Curtea de Apel București din 17 februarie 2016, în susținerea primei opinii s-a apreciat că jurisprudența CEDO și CCR nu limitează de plano dreptul instanței de a înlătura sancțiunea complementară; în acest context, pot fi avute în vedere jurisprudența CEDO din cauza Sabou și Pârcălab contra României și deciziile Curții Constituționale care recunosc posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de lege și împotriva sancțiunilor complementare.”

In cauza, tribunalul apreciază ca agentul constatator nu a realizat o corectă apreciere a proporționalității sancțiunii complementare aplicate cu pericolul social concret al faptei.

In acest sens, instanța retine, așa cum rezulta din întregul material probator administrat in fata instanței de fond si poziția intimatei exprimate prin întâmpinare si motivele de apel, ca petentul nu a dat dovada de rea credința, lipsa autorizației de construire nefiind imputabilă acestuia, ci s-a datorat neîntocmirii PUZ-ului pentru tarlaua 33 (din care face parte si terenul acestuia), care și arată că „in prezent, municipalitatea si-a propus dezvoltarea zonei prin promovarea unui PUZ aflat in prezent la stadiul de proiect,,.

Tribunalul apreciază, fata de aceste aspecte, in conformitate cu prevederile art. 480 Cpc, ca se impune admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței in sensul ca va admite în parte plângerea contravențională și va înlătura măsura complementară a desființării construcțiilor realizate fără autorizație.

Va menține restul dispozițiilor procesului verbal.

Conform dispozițiilor art. 34 alin. (2) teza I din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, raportat la art. 483 alin. (2) teza a II-a, cu referire la art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, hotărârile date în apel în materie contravențională sunt definitive.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de apelantul/petent X, împotriva sentinței civile nr. 3 806/09.07.2019 pronunțată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. 14995/200/2018, în contradictoriu cu intimatele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂUDIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ, și UAT BUZĂU - PRIN PRIMAR.

Schimbă în parte sentința în sensul că admite în parte plângerea contravențională și înlătură măsura complementară a desființării construcțiilor realizate fără autorizație.

Menține celelalte dispoziții din procesul verbal.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.05.2020.

CABINET DE AVOCAT PITIS SILVIANA MIHAELA